sâmbătă, 15 iulie 2017

Razboiul intre progresivism si social -democratie
sau simplist spus – Ce are Soros cu PSD


   A fost ridicata intrebarea :”De ce PSD, un partid de stanga ,nu ar fi agreat de Soros , un om care are tot o ideologie progresivista de stanga?”
   Raspunsul simplu este ca progresivismul si social-democratia au in comun doar caracteristicile care le incadreaza pe amandoua la stanga esicherului politic,dar majoritatea principiilor lor sunt in completa opozitie. Pe deasupra , social-democratia a fost si ramane principala rivala ideologica a neo-marxismului (progresivism).

Partea 1. Razboiul marxismului cu social-democratia

Cum a aparut social-democratia
1.  Desi ideologiile politice au radacini in antichitate , ele nu s-au putut cristaliza pana la schimbarea conditiilor politice,sociale si economice care au generat Razboiul de Independenta al SUA si Revolutia Franceza.
2.  Prima ideologie politica a fost liberalismul-clasic, aparut din nevoia de reorganizare sociala si trecerea de la feudalism la o societate moderna.
3.  A doua ideologie politica a fost conservatorismul , ca reactie la liberalism , in dorinta de a pastra intr-o forma modernizata valorile pe care le considerau imperative pentru societate.
4.  Curentele ideologice si doctrinare de stanga s-au manifestat in tertiar , deoarece liberalismul promova schimbari pe care le sprijineau si cu care erau de acord, insa nu erau suficiente , in viziunea lor.
   Diviziunea stanga-dreapta, asa cum o intelegem in prezent , a fost evidentiata in Franta, dupa Revolutie, unde in Adunarea Nationala cei care sprijineau revolutia s-au asezat la stanga , iar cei care il sprijineau pe rege s-au asezat la dreapta .
   Insa dupa scurt timp – in 1791, radicalizarea ideilor revolutionare i-a obligat pe liberali sa se mute la dreapta , in bancile unde pana atunci stateau doar cei care sprijineau vechiul regim. Liberalii francezi , asezati la dreapta ,si-au numit miscarea “Aparatorii Constitutiei” , ceea ce liberalii clasici din orice tara au ramas pana in prezent.
   Pe partea stanga a esicherului politic au continuat framantari enorme de agregare , respingere , contopire , delimitare si purism doctrinar , care au continuat mai bine de o jumatate de secol.
5.  Social -democratia. Desi la nivel teoretic au aparut mai multe doctrine de stanga , la nivel practic s-a delimitat ca avand cea mai mare influenta si cea mai mare aderenta social-democratia , care sustinea reforme sociale in cadrul democratiei liberale.
   Cel mai mare partid european care sustinea ideologia social-democratiei a fost fondat in anul 1860 in Germania , de catre Ferdinand Lassalle.
- Razboiul marxismului cu social-democratia
   Desi Marx publicase inca din 1848 Manifestul Comunist si ideile sale erau larg cunoscute , nu a avut nici succesul teoretic , nici succesul politic pe care si-l dorea.
   Partidul social-democrat (ADAV) si ziarul acestuia, “Social-democratul” ,au fost amplu criticate de Marx si Engles , atat in scrierile lor , cat si in cadrul Internationalelor socialiste.
   Atacurile lui Marx si ale sustinatorilor sai asupra social-democratilor s-au amplificat an de an, pana cand au reusit dupa 9 ani sa destabilizeze partidul social-democrat suficient de mult incat sa poata fonda un nou partid de stanga SDAP– de data asta un partid condus de Marx si Engels .
   Rivalitatea si ostilitatile dintre cele doua partide au continuat de-a lungul existentei lor.
   De asemenea , Marx si Engels au criticat extensiv miscarea social democrata din Franta , dar mai ales din Anglia.
   Si dupa moartea acestora , confruntarea intre cele doua ideologii nu a incetat niciodata , social-democratia fiind rivala ideologica a marxismului.
   Aceasta rivalitate s-a transformat in actiuni violente din partea marxistilor din Germania , in cadrul mai multor revolte si revolutii pana la cel de-al Doilea Razboi Mondial si in represiuni violente asupra social-democratilor din partea bolsevicilor din Rusia.
   Social-democratia este privita de marxisti ca fiind o tradare a intereselor de clasa , deoarece in loc sa lupte pentru rasturnarea totala a sistemului capitalist , lucreaza in avantajul burgheziei pacificand proletariatul prin minime masuri redistributive.

Partea a 2-a
Aparitia neo-marxismului

   Dupa Primul razboi mondial si mai ales dupa formarea URSS, marxistii au fost pusi in fata unor realitati care contraziceau analizele si predictiile lui Marx.
Acestea erau:
1. Problemele sistemice ale capitalismului nu au dus la crearea unei constiinte de clasa a proletariatului .Revolutiile si revoltele proletariatului aveau un caracter sporadic , artificial si nu castigau suport popular.
2. Desi diferentele de clasa se adanceau, proletarii nu s-au unit la nivel international,ci s-au inrolat pe front pentru a lupta in favoarea clasei conducatoare din tarile lor nationale.
3. Cea mai mare Revolutie a avut loc in Rusia , tara cea mai putin industrializata din Europa si cu cea mai restransa clasa proletara.Revolutia din Rusia, nu numai ca a avut caracterul falimentar al Comunei din Paris, dar a transformat ideile marxiste intr-un instrument de asuprire a proletariatului.
4. In Spania,Italia,Germania miscarile politice socialiste au deviat inspre extrema dreapta ( fascism si national-socialism), ajungand sa sutina idei in completa opozitie cu marxismul.
5. Schimbarile economice din URSS nu au dus la schimbari culturale reale.
   Urmare a acestor contradictii , un numar de teoreticieni marxisti au incercat sa gaseasca explicatiile si solutiile necesare pentru corectarea ideologiei marxiste.
   Aceasta noua ramura ideologica a marxismului este numita neo-marxism in teoria politica sau marxism cultural in limbaj colocvial.
   Cele mai cunoscute nume sunt cele ale lui Antonio Gramsci si ale membrilor Scolii de la Frankfurt (Max Horkheimer,Theodor Adorno,Herbet Marcuse etc.), dar nu se limiteaza nicidecum la acestia, teoreticieni neo-marxisti fiind cultivati in Universtiatile de prestigiu din prezent.
   Ideologia neo-marxista a pastrat toate elementele marxismului si in primul rand instrumentul teoriei critice , dar a concluzionat ca reductionismul economic marxist este fals si ca ,de fapt ,economia capitalista nu este generatoarea culturii capitaliste , ci exista o relatie de interdependenta intre economie si cultura.
   Astfel , economia este baza pe care sta supra-structura culturala (traditii, religie, stiinta, arta, etc.), dar nu poate exista distinct de aceasta.
   Fapt pentru care , daca se doreste schimbarea societatii , este necesar ca in primul rand sa se faca nu o revolutie proletara (care sa devina proprietara mijloacelor de productie si a capitalului) , ci este nevoie de o revolutie culturala impotriva hegemoniei culturii capitaliste opresive.
   Acest interes primordial privind revolutia culturala a tuturor domeniilor de cunoastere si a traditiilor sociale, a facut ca neo-marxismul sa fie numit si marxism cultural.
   Toti cei care au oferit baza ideologica a neo-marxismului s-au considerat si declarat marxisti, neavand nicio ezitare in a explica faptul ca teoriile lor au radacini ideologice in marxism.


Partea a 3-a Progresivismul

   In aplicarea practica a teoriilor neo-marxiste unitatea politica a fost imposibila, fiindca fiecare domeniu de aplicare cerea o noua definire.
   De aceea nu a existat un partid neo-marxist, deoarece accentul fiind pus pe revolutia culturala , fiecare domeniu al culturii si traditiilor sociale a necesitat integrarea in miscari politice mai vechi sau crearea de miscari politice noi.
   Astfel, gasim neo-marxisti in miscarile ecologiste , in miscarile feministe din cadrul partidelor de stanga, in miscarile civice pentru drepturile minoritatilor de orice tip, in activitatile civice privitoare la administratia locala s.a.m.d.
   Fara a avea o platforma politica asumata si comuna , neo-marxistii se regasesc in mii de activitati ce privesc reforma societatii.
   De abia in preajma debutului acestui mileniu au inceput sa existe miscari politice neo-marxiste distincte ,sub numele progresivismului.
   Progresivismul este un nume preluat de la miscarile liberale ale inceputului de  secol 20, pentru ca intruneste ideea progresului social si ideea pogresivitatii , a reformelor treptate ,cu pasi marunti (Karl Popper).
   La succesul progresivismul au contribuit , fara putinta de tagada, si eforturile bine sistematizate ale miliardarului George Soros.
   Nu e de mirare ca multi activisti progresisti resping cu vehementa eticheta de neo-marxism , fiindca aparent  nimic din ideile progresivismului nu are vreo conexiune cu marxismul.
   Desi au plecat din aceeasi radacina , copacul rezultat din neo-marxism este socant de diferit fata de ideologia marxista si este necesar ca sa privesti fructele pe care le da acest copac,pentru a intelege ca sunt aceeasi specie.
   Sau sa cunosti istorie si teorie politica .
   Cum progresivismul a renuntat in mare masura la obiectivele economice , dorind mai intai sa infaptuiasca revolutia culturala , nu ii veti vedea foarte preocupati de soarta clasei muncitoare.
   Pe langa faptul ca nu au ca prioritate imbunatatirea conditiilor clasei muncitoare , neo-marxistii inca poarta un resentiment privitor la aceasta , deorece considera ca proletariatul si-a tradat propriile interese , refuzand sa isi creeze o constiinta de clasa si o lupta comuna.
   Mai mult decat atat , pe masura ce conditiile clasei muncitoare s-au imbunatatit, odata cu avansarea stiintifica a economiei capitaliste , aceasta a inceput sa deprinda cele mai multe din “defectele” pe care Marx le reprosa burgheziei.
   In fapt , patura cea mai conservatoare , mai apropiata de valorile familiei , traditiilor nationale si ale religiei este in prezent ,in toate tarile cu democratii liberale – clasa muncitoare.Adica , in termeni progresisti , clasa muncitoare sustine hegemonia culturala opresiva.
   Avem, asadar,paradoxul ca o ideologie de stanga – progresivismul – are printre principalii inamici in societate – clasa muncitoare !
   Progresivismul ramane o ideologie de stanga, deoarece militeaza pentru rolul Statului in economie si in viata sociala , dar Statul nu este definit de Statul national , marxistii fiind internationalisti dintotdeauna.
   Astfel ,s-a creat o alianta politica aparent paradoxala , dar perfect logica si eficienta , intre neo-liberalism si progresivism.
  Ambele militeaza pentru o lume a guvernantei globale , ambele considera clasa muncitoare ca o patura sociala ce impiedica reformele necesare , ambele militeaza pentru un guvernamant apolitic(tehnocratie,meritocratie) si centrat pe o administrare eficienta si lipsita de coruptie, ambele militeaza pentru drepturile emigrantilor economici (din motive diferite) s.a.m.d.
   Progresivismul a mai fost numit si marxismul gulerelor albe, deoarece serveste primordial clasei muncitoare de la nivelul managementului .
   Asimiland in mod complet eronat conceptul liberal al clasei de mijloc , multi neo-marxisti trec drept sau chiar se cred a fi parte din clasa de mijloc si ca sustin valorile liberale! Nimic mai fals.
   Clasa de mijloc , un concept liberal, defineste acea parte a societatii care este independenta , autonoma , capabila sa reziste presiunilor Statului ,chiar si in conditii istorice mai putin favorabile , care prin modul de a gandi si a actiona pastreaza libertatea individului si a comunitatii, tinand structura sociala stabila , exact cum radacinile tin solul.
   In concept liberal – clasa de mijloc nu se refera la venitul mediu , din ea pot face parte tarani , muncitori , intelectuali , oameni de afaceri  care au autonomie, independenta si care transfera aceste calitati si comunitatii din care fac parte.
   Nu degeaba bolsevicii au omorat taranii mai instariti (kulaks) , ceea ce a cauzat foametea din 1932-1933, care a ucis 10 milioane de oameni. Acestia faceau parte din clasa de mijloc in sens liberal si erau asimilati burgheziei de catre marxisti.
   Aceasta adevarata clasa intermediara a managerilor  nu exista in timpul capitalismului analizat de Marx.
   Conform definitiei lui Marx , oricine isi vinde forta de munca si nu este proprietarul capitalului si al mijloacelor de productie – face parte din clasa muncitoare. Insa nivelul managementului are mai multe in comun cu interesele proprietarilor , decat cu interesele muncitorului de la banda.
   In timp ce muncitorul de la banda este relativ autonom , putand schimba oricand locul de munca ( cu altul la fel de prost , este adevarat )angajatii de la nivelul managementului au un numar foarte restrans de optiuni si au o dependenta mult mai mare de patronat.
   In timp ce muncitorul nu isi doreste ca salariul sa ii fie scazut prin importul agresiv de forta de munca , angajatul de la nivelul managementului are tot interesul ca aceste lucruri sa se intample, fiindca i-ar creste salariul si bonusurile.
   Astfel , atat din motive ideologice , cat si din motive economice ,progresivismul , marxismul gulerelor albe , actioneaza impotriva intereselor clasei muncitoare.
   Deci , in afara de faptul ca ambele ideologii doresc ca Statul sa aiba un rol important in economie si societate , in rest- se afla intr-o opozitie si rivalitate ideologica veche de peste 150 ani , la care s-au adaugat nenumarate  conflicte ideologice pe parcusul anilor .

.